Am demarat lucrările la bazinul de înot de la Nucet

A fost dat ordinul de începere a lucrărilor la Bazinul didactic de înot din orașul Nucet, cel de-al doilea astfel de bazin construit de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor.

Executantul lucrărilor este S.C. COSTA V.O.C. Impex SRL, constructorul asumându-și prin contract un termen de execuție de 12 luni, precum și o garanție de 36 de luni. Valoarea totală a lucrărilor este de 3.586.537,37 lei (TVA inclus), investiția fiind realizată în integralitate din bugetul județului Bihor. Bazinul va fi unul de tip semi-olimpic, având dimensiunea 25 m x 12,5 m, cu o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi.

,,Avem în plan să construim opt bazine didactice de înot în orașele județului Bihor, asigurând finanțarea acestor obiective din bugetul Consiliului Județean Bihor, iar în acest an sper că vom beneficia și de sprijinul Guvernului. Bazinele de înot sunt destinate școlilor pentru inițierea elevilor, iar după orele de sport vor fi deschise pentru agrementul adulților”, a declarat Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

În faze avansate de pregătire se află și bazinele de înot din orașele Marghita, Valea lui Mihai și Ștei. ,,Suntem deja în faza de recepție a Proiectelor Tehnice, ceea ce înseamnă că după aprobarea bugetului putem să demarăm procedura de licitație pentru executarea lucrărilor la cele trei obiective de investiții. Tot în această perioadă, pregătim documentațiile și pentru bazinele de înot la Beiuș și Salonta”, a precizat Andrei Caciora, directorul adjunct al Agenției de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor.

Vă reamintim că la începutul acestui an a fost începută construcția bazinului de înot din orașul Săcueni. Valoarea acestei lucrări este de 4.579.072,03 lei (TVA inclus), urmând a fi finalizată în următoarele 12 luni tot de către S.C. COSTA V.O.C. Impex SRL.

Am demarat lucrările la bazinul de înot de la Nucet