Investiții în comunitățile locale prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor

Consiliul Județean Bihor prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor” (ADD Bihor) continuă să finanțeze proiectele autorităților locale.

În urma deciziei Adunării Generale a Asociaților, ADD Bihor va aloca peste 1,6 milioane lei pentru șapte orașe și municipii din județ. Suma care revine unei unități administrativ-teritoriale se ridică la 240.000 lei, fiecare autoritate locală stabilindu-și propria listă de priorități.

În Ștei, din banii alocați de ADD Bihor, se vor realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesare pentru optimizarea sistemului de alimentare cu apă a orașului, precum și studiul de fezabilitate pentru reabilitarea conductei de aducțiune a apei pe o lungime de 5.000 metri.

Decizia Primăriei Beiuș a fost de a utiliza suma pentru dotarea Spitalului Municipal ”Episcop Nicolae Popovici” cu un sistem neîntreruptibil de alimentare cu energie  (UPS), achiziționarea de jocuri pentru copii și mobilier urban, precum și racordarea la utilități a Bazinului didactic de înot, o investiție realizată în localitate tot de către ADD Bihor.

În orașul Nucet, primăria a decis să continue investițiile în infrastructura școlară. Din banii alocați de Consiliul Județean se va repara curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 și se va dota cu mobilier și echipamente IT corpul secundar al acestei unități de învățământ. Acest corp de clădire a fost recent modernizat tot printr-o finanțare a ADD Bihor în valoare de peste 527.901 lei.

La Salonta, se vor reamenaja și repara mai multe zone publice, în timp ce la Aleșd, finanțarea va fi utilizată pentru elaborarea unor studii și proiecte tehnice necesare demarării unor proiecte de dezvoltare locală. ADD Bihor va plăti pentru Primăria Aleșd studiul de fezabilitate privind modernizarea străzii Ciocârliei, studiul de fezabilitate pentru revitalizarea urbană a Cartierului Șoimul, studiul arheologic și proiectul tehnic de reabilitare și consolidare a ruinelor Cetății “Piatra Șoimului” și proiectul tehnic privind reabilitarea și modernizarea tribunei și a vestiarelor stadionului Arena Sportivă.

La Vașcău, Consiliului Județean va co-finanța proiectul de îmbunătățire a infrastructurii de apă și apă uzată. De asemenea, se vor amenaja parcul central și stația de autobuz din zona gării. Nu în ultimul rând, primăria orașului va putea amenaja parcări de domiciliu pentru locuitorii orașului.

În Săcueni, banii vor fi utilizați pentru continuarea și extinderea unor proiecte de dezvoltare deja finanțate de către ADD Bihor. Este vorba despre asigurarea utilităților și amenajarea drumului de acces pentru Centrul de Transfer Călători – Autogara Săcueni și achiziționarea unei centrale termice pentru Școala Generală “Toldy”  din Sânnicolau de Munte. De asemenea, se va amenaja parcarea Bazinului didactic de înot.

Obiectivul Agenției de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor vizează sprijinirea dezvoltării durabile a județului și a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației noastre. Prin această nouă finanțare substanțială, Consiliul Județean și ADD Bihor finanțează proiecte cu adevărat folositoare, care vor schimba în bine viața locuitorilor din aceste orașe.

Investiții în comunitățile locale prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor