La nici 10 zile de când a fost agreat proiectul cu privire la construirea celor 9 bazine didactice în orașele din județul Bihor, la ședința de astăzi a Agenției de Dezvoltare Durabilă a fost prezentat studiul de prefezabilitate al acestora. Sunt prevăzute bazine didactice (semiolimpice) destinate școlilor pentru inițiere, iar după orele de înot ele pot fi deschise și pentru agrement. Funcționarea și întreținerea bazinelor va fi asigurată de către autoritățile locale, ele urmând să stabilească și prețul abonamentelor.

În urma studiului de prefezabilitate au rezultat și date cu privire la dimensiunile bazinelor, ele fiind de 25×12,5 m. Pentru amplasarea bazinelor, primăriile pun la dispoziția ADD terenuri de aproximativ 3.000 de mp.

În următoarele două săptămâni urmează să fie verificate amplasamentele stabilite, după care se începe realizarea studiilor de fezabilitate.

”Ca urmare a reacțiilor pozitive, Consiliul Județean Bihor a decis ca acest proiect să devină unul prioritar. Dorim să asigurăm condiții copiilor pentru practicarea sportului, dar și să sporim condițiile de confort pentru locuitorii orașelor bihorene”, a declarat președintele Pásztor Sándor.

Intenția noastră este promovarea sportului în rândul copiilor, crearea condițiilor pentru a practica sportul. Totodată, prin realizarea bazinelor de înot vom avea posibilitatea organizării unor competiții sportive acvatice, pentru toate categoriile de vârstă.27
Consiliul Județean Bihor a decis ca proiectul de construire a 9 bazine de inot didactice, in judet, sa fie unul prioritar!