La ședința ordinară a Adunării Generale a Membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor” ce a avut loc vineri, 19 ianuarie, participanții au căzut de acord asupra a două proiecte din cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020.

La întâlnirea de lucru de la ora 11:00 nu a lipsit Consiliul Județean Bihor, reprezentat prin președintele Pásztor Sándor, și nici reprezentanții municipiilor Salonta, Marghita, Beiuș, precum și orașelor Aleșd, Valea lui Mihai, Săcueni, Ștei, Vașcău și Nucet. Din partea conducerii ADD au participat Vitályos Barna și Andrei Caciora.

Proiectul intitutlat ,,Îmbunătățirea locurilor de muncă în județul Bihor, municipiul Oradea și Hajduboszormeny prin dezvoltarea potențialului infrastructurii locale” îi are ca parteneri pe Primăria Oradea, Primăria Hajduboszormeny și Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor. Cel de al doilea proiect, ,,Creșterea numărului locurilor de muncă în județele Bihor și Hajdu-Bihar” presupune colaborarea dintre partenerii Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor și Agenția de Dezvoltare Hajdu-Bihar. Contribuția proprie a ADD la cele două proiecte va fi de 2% raportată la valoarea alocată prin proiect.

Scopul proiectelor este acela de a încuraja industria agricolă și producția produselor ecologice autohtone cu un potențial de piață neexploatat, cunoașterea produselor autohtone și valorificarea lor pe o piață mai largă, precum și dezvoltarea unor competențe, abilități și cunoștințe antreprenoriale în rândul producătorilor locali prin organizarea de cursuri de formare, crearea unei baze de date în care să se înregistreze fermierii și producătorii”.

Atragerea forței de muncă disponibile din zona rurală și calificarea acesteia în centre de formare specializate cât mai apropiate de locul de domiciliu și dezvoltarea unei cooperări tranfrontaliere în ceea ce privește producerea unor produse de calitate superioară a unor produse ecologice, formarea unor mărci sau a unor identități respectiv a unor branduri locale sunt alte obiective vizate prin cele două proiecte.

Proiecte transfrontaliere în pregătire