Societatea Costa V.O.C. Impex S.R.L. va construi primul bazin didactic de înot finanțat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă. Conform contractului, constructorul trebuie să predea investiția din Săcueni, la începutul anului 2020.

Prezent la semnarea contractului, președintele Consiliului Județean Bihor a precizat că își dorește predarea cât mai rapidă a amplasamentului. „Aveți termen de execuție 12 luni. Dorim să vă încadrați în termenul prevăzut în contract. Finanțarea există și cel mai important în acest moment este să demarați lucrările cât mai repede”, a spus Pásztor Sándor.

Reprezentanții societății Costa V.O.C. Impex S.R.L. și cei ai Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor au semnat, vineri dimineața, contractul de execuție a lucrărilor la bazinul semi-olimpic din orașul Săcueni, investiție finanțată de Consiliul Județean. „Valoarea contractului este de 4.579.072,03 lei, TVA inclus. În această sumă este cuprinsă construcția, finisajele, grupurile sanitare, vestiarele. Este vorba despre o investiție care va demara în luna ianuarie 2019 și are termen de garanție 36 luni”, a spus Vitályos Barna, directorul ADD Bihor. Bazinul de înot va putea intra în circuitul didactic la începutul anului 2020. „Susținem un program guvernamental pentru dezvoltarea infrastructurii pentru educație. Sănătatea copiilor noștri este importantă, iar acest lucru poate fi atins prin sportul de masă sau de performanță. Avem obligația să asigurăm infrastructura necesară”, a precizat Vitályos Barna.

Conducerea Agenției de Dezvoltare Durabilă a anunțat că săptămâna viitoare se va semna contractul de execuție pentru bazinul didactic din Nucet.

A fost semnat contractul pentru bazinul de la Săcueni