Centru economic la Salonta cu sprijinul ADD Bihor

La Salonta a fost inaugurat un centru economic, de educație și afaceri. Ideea realizării acestuia îi aparține primarului Török László, care și-a imaginat o locație unde elevii să poată organiza întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri sau chiar autorități.

Susținător al proiectelor pentru dezvoltarea comunităților și sistemului de învățământ, Consiliul Județean a asigurat sprijin financiar pentru implementarea proiectelor unităților administrativ-teritoriale, membre în Agenția de Dezvolatre Durabilă

„Cele trei municipii și șase orașe bihorene, membre în ADD Bihor, beneficiază de sprijin financiar în valoare de 450.000 lei + TVA. Fiecare și-a stabilit prioritățile privind obiectivele de investiții pentru școli sau grădinițe. La Salonta, ideea realizării acestui centru economic, de educație și afaceri este binevenită. Aici se vor organiza întâlniri între elevi și reprezentanții mediului de afaceri. Locația va funcționa și ca un centru în cadrul căruia, tinerii vor cunoaște oportunitățile de pe piața muncii, nevoile angajatorilor în așa fel încât, după absolvire, să rămână în Salonta, eventual să demareze propriile afaceri”, a spus Vitályos Barna, directorul ADD Bihor. Investiția privind realizarea centrului economic și educațional s-a ridicat la suma de 291.000 lei TVA inclus. „Se simte și se vede că instituțiile de învățământ din Salonta gestionează bine banii. Se îmbunătățește considerabil calitatea învățământului. Tinerii care trăiesc în Salonta, cei care au spirit antreprenorial se vor putea afirma, vor putea să își dezvolte capacitățile în plan local”, a precizat președintele, Pásztor Sándor.

Centru economic la Salonta cu sprijinul ADD Bihor